Transporturile mizeaza pe proiecte de peste 1

Transporturile mizeaza pe proiecte de peste 1,5 mld. euro, in infrastructura rutiera

Reprezentantii Ministerului Transporturilor spun ca in 2010 vor demara mai multe proiecte pentru infrastructura rutiera, care se vor concretiza prin reabilitari si modernizari de drumuri, dar si prin construirea unor kilometri de autostrada, in special la Autostrada Transilvania. Potrivit acestora, daca anul trecut proiectele care s-au dezvoltat au insemnat in jur de 800 milioane de euro, anul acesta valoarea lor va depasi 1,5 miliarde de euro. „Contractele vor fi scoase la licitatie, asa acum s-a intamplat si pana acum. In cazul Autostrazii Transilvania, speram sa fie finalizati inca cel putin 42 de kilometri”, au spus ei.
In prezent, tara noastra se afla in coada clasamentului, cand vine vorba despre kilometri de autostrada, in urma unor tari cum sunt Croatia sau Serbia. Realitatea ar fi fost diferita daca, in urma cu mai bine de zece ani, s-ar fi dezvoltat parteneriate publice private. In aceste conditii, Romania s-ar fi comparat acum cu statele europene, care au o retea de autostrazi.
Pana anul trecut, tara noastra accesase numai cateva zeci de mii de euro dintr-un total de 1,3 miliarde de euro alocate de Uniunea Europeana pentru infrastructura rutiera in perioada 2007-2009. Cele mai mari probleme, in dezvoltarea proiectelor, spun oficialii Companiei de Drumuri, au fost legate de exproprieri si utilitati. Daca aceste probleme isi vor spori gradul de dificultate in 2010, implicit nici proiectele nu vor avea viteza asteptata pentru derularea lor. In aceste conditii, este greu de spus cand vor putea circula romanii pe drumuri care sa nu le rapeasca ore intregi, ca alternative avand numai avionul, in unele cazuri.
Din pacate, estimarile privind dezvoltarea infrastructurii din Romania nu sunt deloc optimiste pentru urmatorii cinci ani. Potrivit Uniunii Nationale a Transportatorilor, daca nu se iau masuri care sa duca la deblocarea unor proiecte si la finalizarea altora, tara naostra va fi depasita chiar si de Bulgaria.
Optimismul lui Radu Berceanu, care declara anul trecut ca intentioneaza sa dezvolte un proiect, cu termen de finalizare dupa 2012, care sa lege Targu Mures de Iasi si care sa aiba o lungime de 308 kilometri, nu este impartasit si de analistii din piata. Acelasi ministru spunea ca se va axa, in viitor, pe parteneriatele publice private, ca solutie pentru constructia de autotrazi.
Recent, Ministerul Transporturilor a semnat primul contract de concesiune, care se va intinde pe o perioada de 30 de ani, in urma caruia un tronson de autostrada se va construi pe banii constructorului. Este vorba despre tronsonul Comarnic-Brasov (55 km). Valoarea prevazuta in contract este de 1,57 miliarde de euro, iar constructia acestui tronson ar urma sa se finalizeze in 2014.
De asemenea, suma pe care statul roman o va plati, dupa al cincilea an de concesiune, va fi de 180 milioane de euro anual, pentru dobanzile platite de constructor, dar si pentru intretinere, pentru o perioada de 26 de ani. Suma totala va ajunge la 4,7 miliarde de euro.

Trenuri suplimentare in perioada estivala (Tabel)

Trenuri suplimentare in perioada estivala (Tabel)

In perioada estivala 19 iunie 2009 -14 septembrie 2009 se vor introduce suplimentar 22 trenuri Rapide, 14 trenuri Accelerate si 6 trenuri personale, care vor asigura legatura directa intre principalele orase din tara si litoralul romanesc: Bucuresti, Arad, Craiova, Timisoara, Deva, Resita, Brasov, Sibiu, Targu Mures, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Galati, Iasi, Suceava, Botosani. Trenurile cu destinatii si orarii plecari/sosiri sunt prezentate in anexa.
De asemenea, in aceeasi perioada se va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit si cusete pe urmatoarele relatii directe: Satu Mare a Mangalia, Sighetul Marmatiei a Mangalia, Oradea a Constanta, Cluj Napoca a Mangalia, Timisoara a Mangalia, Suceava a Mangalia si Arad a Constanta.

Reamintim calatorilor ca pot beneficia de ofertele comerciale care acorda reduceri la transport:
aMinigrup 2 a 5a este destinata celor care calatoresc in grupuri mici (de 2 – 5 persoane) si este valabila in toate zilele saptamanii, mai putin in zilele de vineri si duminica, cu reduceri intre 10 % si 25 %
acartea VSDa (vineri, sambata, duminica) valabila in week-end, cu reduceri intre 25 % si 60%
acalatoria dus-intorsa  cu o reducere de 10% .

Cateva dintre facilitatile de care calatorii pot beneficia:
rezervari cu 30 de zile anticipatie, atat la casele de bilete din principalele gari din tara (inclusiv in cele de pe Litoral), cat si la agentiile de voiaj CFR;
rezervare telefonica in ziua plecarii trenului la vagoanele clasa 1-a si a 2-a, din principalele orase ale tarii, la numerele de tel: 021 9522 pentru plecarile din Bucuresti a Gara de Nord; 0268 421 700 pentru plecarile din Brasov; 0232 202 777 pentru plecarile din Iasi; 0264 952 pentru plecarile din Cluj Napoca; 0727 999 952 pentru plecarile din Constanta, 0236 496 000 pentru plecarile din Galati, 0256 200 457 pentru plecarile din Timisoara Nord;
revervarea on-line a locurilor, accesand site-ul companiei http://www.cfr.ro/calatori/;
suplimentarea trenurilor cu vagoane in functie de solicitari.

Reintinerirea cu celule stem din propriul tesut adipos

Compania americana Cytori Therapeutics lanseaza in premiera in Romania si in colaborare exclusiva cu dr. Constantin Stan sistemul Celution pentru reintinerire faciala cu celule stem din propriul tesut adipos. Lady4ever a asistat la prima interventie de remodelare a sanilor efectuata de dr. Constantin Stan, in direct din sala de operatie.

Celulele stem repara si regenereaza tesuturile, ele nu creeaza forme, ci refac. Sunt celule pe care corpul le foloseste pentru regenerarea plagilor sau pentru imbatranire. Cu timpul insa aceste celule isi pierd capacitatea de a lupta cu imbatranirea si cu expunerea solara. Pentru a obtine volum este nevoie de grasime, de aceea in momentul reimplantarii acesteia in zona care se doreste a fi reintinerita se amesteca grasimea cu un concentrat de celule stem de maximum 5ml. Mici vase sange se formeaza in tesutul prospat introdus. Astfel, mixul de celule de stem, regenerative, si factori de crestere fac sa infloreasca tesuturile.

Aceasta tehnologie a pornit in momentul in care femeile care au trecut printr-o operatie de extirpare a glandelor mamare atacate de cancer si-au dorit o remodelare, mai exact o reumplere a sanilor. Cu timpul, aceasta reconstructie s-a extins pana la corectarea imperfectiunilor faciale si ale sanilor.

Pielea care a fost supusa tratamentului cu celule stem se va regenera chiar si dupa ani de zile. Rezultatele se imbunatatesc in timp, pielea devine mai luminoasa, mai elastica si mai ferma. Nimic nu poate fi mai natural decat celulele din propriul tesut!

Ce presupune injectia cu celule stem?
Sistemul Celution raspunde intrebarii pe care si-au pus-o de mult timp medicii chirurgi plastici: putem scapa de grasime dintr-o zona a corpului pe care sa o folosim intr-o alta zona? Ei bine, da. Acum se poate. Atunci cand o femeie apeleaza la acest timp de remoledare, nu doar isi mareste si reface zona dorita, dar scapa si de grasimea nedorita deoarece aceasta reprezinta baza cu care medicul lucreaza pentru a reface sanii sau zona faciala. Sanii pot fi mariti cu un numar sau doua prin injectarea a 200-400 ml de grasime si 5ml de concentrat de celule stem.

Interventia nu necesita taierea pielii, totul se face prin cateva injectii. Pana acum marirea sanilor s-a efectuat prin introducerea protezelor cu silicon sau gel care insa cu timpul pot duce la deteriorarea muschilor care sustin sanii. In plus, in pielea raman cicatrici in urma taieturilor.

Cat timp dureaza interventia?
Timpul total al interventiei, de la preluarea grasimii de la pacienta, separarea celulelor stem, crearea mixului care va fi injectat si refacerea zonei cu probleme dureaza aproximativ 3-4 ore. Sistemul Celution 800/CRS spala grasimea cu ajutorul unei enzime, precum o foarfeca chimica, si separa celulele stem de grasime formand un concentrat. Aceasta opreatiune dureaza mai putin de 90 de minute si are loc intr-un aparat special, in mediul izolat. Ultima parte, injectarea grasimii, dureaza in jur de 60 de minute.

Ca cat timp apar primele rezultatele?
Odata ce au disparut edemul si umflaturile, pacienta isi poate relua linistita viata de zi cu zi. Acest lucru poate avea loc chiar de a doua sau a treia zi dupa interventie.

Exista riscul aparitiei fibrozei?
Da exista, insa este foarte redus. Se folosesc canule mici pentru recoltare si pentru injectare, astfel grasimea este introdusa in cantitatici mai mici iar tesutul receptor poate asimila mai bine grasimea. In cazul interventiei mamare, injectiile nu se efetueaza in glanda mamare, ci sub piele sau intre glanda mamara si muschiul toracal.

Care este pretul unei interventii?
Pretul final este de 3000-3500 de euro, din care 1800 de euro reprezinta costul kitului de unica folosita utilizat pentru fiecare pacienta in parte.

Compania Cytori a luat fiinta in urma cu 10 ani de zile si a investit pana acum 220 de milioane de dolari in cercetare. Detine unul din marile laboratoare de cercetare din lume si este o companie publica ce ofera actiuni spre vanzare. In Europa activeaza de 2 ani de zile si a ales sa investeasca si in Romania multumita experientei dr. Constantin Stan, a capacitatii sale de a-i educa pe ceilalti si de a aplica metodele inovative.

Despre Dr. Constantin Stan in Lady4ever.ro

Toyota Yaris este modelul cu cele mai scazute emisii de CO2 din Europa

Toyota Yaris este modelul cu cele mai scazute emisii de CO2 din Europa

Toyota Yaris este modelul de volum care a inregistrat in 2009 cea mai scazuta valoare a emisiilor de CO2 la nivel european, respectiv 119.0g/km, in scadere cu 12.4g/km in 2008, conform companiei JATO, lider mondial in consultanta si cercetare in industria auto.

Iesind din aria modelelor de volum, Toyota Prius obtine in 2009 cele mai bune rezultate in ceea ce priveste valoarea emisiilor de CO2.

Datorita procentului ridicat de penetrare a pietei europene a modelului Yaris, brandul Toyota a urcat pe pozitia a doua a clasamentului brandurilor cu cele mai scazute emisii de CO2, cu o medie de 130.1g/Km. 

Studiul  JATO arata  faptul ca mai mult de jumatate din piata vehiculelor noi comercializate in Europa genereaza emisii de CO2 sub 140g/km. Aceasta valoare este mai redusa cu 5.4g /km fata de 2008.

De asemenea, cota de piata detinuta de modelele ce produc emisii de CO2 reduse (101 120 g/ km) a ajuns in 2009 la 8,9%. 
Aceasta analiza este extrasa din raportul JATO ce cuprinde date din 21 de state, care va fi publicat pe parcursul acestei luni.

Raportul complet JATO va oferi o imagine detaliata a volumului emisiilor de CO2 in functie de tara, segment si de brand, plus o analiza detaliata a efectelor tehnologiilor eco-friendly. 

Sursa:1001auto.ro

Piata auto mondiala isi incoroneaza noul rege

Piata auto mondiala isi incoroneaza noul rege

Constructorii auto au avut pierderi pretutindeni in lume. Finantele mult reduse au cauzat scaderi ale vanzarilor astfel incat producatorii nu se mai lauda cu cele mai bune cifre, ci cu cele mai mici pierderi. Iar in aceasta valtoare, din care scapa cine poate, are loc incoronarea unui nou rege pe piata auto.

Timp de 77 de ani, gigantul auto american General Motors a purtat coroana de cel mai mare producator auto. Insa, 2008 l-a marcat cu o pierdere de 10 procente, pana la un volum total de 8,35 milioane de autovehicule vandute in lume. Pe de cealalta parte, nici Toyota nu a inregistrat cresteri, dar a avut o scadere mai mica, de doar patru procente. Astfel, constructorul nipon a afisat pentru 2008 un volum de 8,97 milioane de autovehicule vandute. Chiar daca gigantul japonez a preluat coroana de la americani, oficialii Toyota s-au aratat dezamagiti prin faptul ca se asteptau la o crestere.

David si Goliat in roluri inversate

Pentru a putea intelege cum a avut loc aceasta schimbare trebuie privit cu aproape un deceniu in urma. Foarte multa vreme, GM a fost o marca a aamericanismuluia, a masinilor mari, grele, impozante, dar si cu un consum foarte mare de combustibil. In conditiile in care America de Nord are in general cea mai mare pondere din piata de desfacere a companiei, iar aceasta a fost prima si cea mai lovita, efectele s-au reflectat de la an la an in vanzari.

In celalalt colt al „ringului”, Toyota a mizat pe o carte la inceput riscanta, dar in final castigatoare. Din 1999, compania s-a concentrat pe masinini cu un consum mai mic de combustibili si pe intrarea pe pietele emergente, piete in care tocmai eficienta consumului conta forte mult. Astfel, in ultimii zece ani, Toyota a ajuns la o crestere de 70%, crestere care ar fi fost si mai mare, daca recesiunea ar fi intarziat in Asia, piata care conteaza in proportie de aproape 65% din vanzarile totale. In plus, compania a suferit si din cauza aprecierii monedei nationale fata de dolar, de la aproape 105 yen acum un an si 110 yen in vara, la 90 de yen pentru un dolar in prezent. Acest lucru a insemnat o scadere a veniturilor, dar si o descurajare a exporturilor.

Diferenta dintre cei doi este mica, insa este clar ca GM va scadea in greutate, intrucat urmareste sa reduca numarul angajatilor si prin asta costurile de productie, sa reduca numarul dealer-ilor si al marcilor, totul pentru a dovedi ca merita imprumutul guvernamental de 13,4 miliarde de dolari.

Noua taxa de inmatriculare

Noua taxa de inmatriculare, luati-va banii inapoi pana nu o schimba iar!

Cei care au platit taxa de prima inmatriculare a masinilor second-hand cu valoarea triplata, desi le-au cumparat inainte de 15 decembrie 2008 dar le-au inmatriculat dupa aceasta data, isi pot lua diferenta inapoi. Ordinul semnat de ministrii de resort Gheorghe Pogea si Nicolae Nemirschi a fost in sfarsit publicat in Monitorul Oficial, ceea ce inseamna ca cei in cauza isi pot lua banii inapoi. Nu trebuie decat sa faceti o cerere de restituire la administratia fiscala, impreuna cu cartea de identitate a vehiculului si certificatul de inmatriculare in original si copie. Nu uitati chitanta care dovedeste ca ati platit taxa triplata.

Daca aveti o masina luata prin leasing, la cererea de restituire trebuie anexate documentele de mai sus in copii conforme cu originalul, pe baza propriei declaratii. Daca masina este din alta tara, mai aveti nevoie si de un document care sa indice data primei inmatriculari.
Ordinul publicat in MO prevede un termen de plata de 45 de zile de la data inregistrarii. Teoretic, aveti dreptul sa cereti dobanda, daca termenul este depasit, …teoretic.

Taxa de poluare a fost redusa cu o treime pe 18 februarie pe motiv ca incalca normele UE. Este, insa, de asteptat ca la jumatatea anului sa mai asistam la o modificare de taxa, de asta data implementata printr-un proiect de lege.
In prezent, valorile taxelor de prima inmatriculare pentru masinile rulate sunt de 2.416 euro pentru EURO 1 de 1.400 cmc, 2.761 euro pentru 1.600 cmc si 3.451 euro pentru 2.000 cmc.
Pentru EURO 2 valorile sunt de de 1.744 euro pentru o capacitate de 1.400 cmc, 1.993 euro la 1.600 cmc si 2.684 euro pentru 2.000 cmc.
In cazul unei masini second-hand EURO 3 de capacitate cilindrica 1.400 cmc taxa este de 670 euro, pentru 1.600 cmc 766 euro, iar pentru una de 2.000 cmc 1.150 euro.
Cele EURO 4 de pana in 2.000 cmc pastreaza aceeasi valoare de dinainte.

Schimbarea la fata a unei cladiri (Video)

Schimbarea la fata a unei cladiri (Video)

Artistul Richard Wilson a reusit sa faca cea mai radicala modificare in structura unei cladiri prin scoaterea efectiva a interiorului in afara. Se intampla in orasul engez Liverpool in plina zi.
O fatada de opt metri diametru a unei cladiri se roteste cu ajutorul unui pivot gigant, folosit de regula in industria navala si nucleara, care ofera trecatorilor ocazia de a vedea interiorul cladirii.

Peugeot Citroen

Peugeot Citroen, pierderi posibile de 2 mld. euro

Peugeot Citroen a anuntat ca ar putea avea pierderi de doua miliarde euro in 2009. Acestea vor depinde de sprijinul guvernul francez fata de industria auto, dar si de ajutorul oferit de Peugeot propriilor furnizori. In felul acesta, pierderile ar putea varia intre 1 si 2 miliarde de euro. Constructorii auto europeni au avut cele mai mici vanzari din ultimii 15 ani. Peugeot a primit deja un imprumut de 3 miliarde euro din partea guvernului francez. Compania a anuntat vanzarea a unui pachet de actiuni in valoare de 500 milioane de euro.

Ministerul Sanatatii isi face lada de zestre din Antibiotice Iasi

Ministerul Sanatatii isi face lada de zestre din Antibiotice Iasi

Aripa PSD a Guvernului are mari dureri de cap si a pus ochii pe fabricile de medicamente. Este vorba despre Antibiotice Iasi si Sanevit Arad care se vor alia intr-o companie nationala, potrivit presedintelui AVAS, Mircea Ursache, sau vor inzestra portofoliul Ministerului Sanatatii, potrivit primarului PSD Iasi Gheorghe Nichita.

Primele declaratii privind viitorul mult disputatei Antibiotice Iasi le-a facut vicepresedintele PSD, Gheorghe Nichita. El sustinea clar ca portofoliul de actiuni detinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi transferat la Ministerul Sanatatii.

Mai mult, Nichita avansa ideea ca proiectul de hotarare este in faza de fundamentare la cele doua autoritati centrale, decizia transferului de actiuni fiind luata miercuri 911 martie a.c.) in cadrul unei sedinte la Bucuresti.

„Avantajul este ca pastram o unitate de productie care functioneaza, iar profitul societatii va putea fi reinvestit. De cand este la AVAS, societatea a avut profit, dar dividendele nu au putut fi reinvestite. De asemenea, are o gama de produse impresionanta si necesara pentru spitale si pentru strategia Ministerului Sanatatii. Nu in ultimul rand, se vor pastra 1.500 de locuri de munca”, spunea primarul Iasiului, Gheorghe Nichita.

El a mai precizat ca ideea transferului portofoliului de actiuni la Ministerul Sanatatii persista din 2003, dar nu a putut fi efectuata pana in prezent.

„Acum, domnul Nani (fost director general al Antibiotice SA, n.r.) este vicepresedinte la AVAS, iar ministrul Sanatatii a inteles necesitatea efectuarii acestui transfer de actiuni”, a spus Nichita.

Pentru ca obrazul subtire cu promisiuni electorale se tine, vicepresedintele PSD a mai spus ca in cadrul coalitiei PSD-PDL s-a discutat tema trecerii mai multor societati de la AVAS la ministerele de resort.

Impreuna si la bine si la rau

Pesemnea ca zestrea Antibiotice Iasi, cu un profit net de 10,17 milioane lei (2,76 milioane euro), de 3,2 ori mai mic decat cel din 2007, producea o mare pierdere in conturile AVAS, asa ca a doua zi, presedintele institutiei a venit cu alta sugestie.

Mircea Ursache a propus infiintarea unei companii nationale din care ar urma sa faca parte Antibiotice Iasi si Sanevit Arad.

La ambele societati atat AVAS, cat si Ministerul Sanatatii sunt actionare, diferenta este ca fabrica de medicamente este pe profit, iar fabrica de seringi si ace este pe pierderi. In 2007, Sanevit a inregistrat cifra de afaceri de 2.289.383 lei, o pierdere neta de 4.486.722 lei, cu numai 64 de angajati.

Presedintele AVAS Mircea Ursache a precizat ca proiectul pentru infiintarea acestei companii fi va prezentat Guvernului saptamana viitoare, acesta urmand sa stabileasca si structura actionariatului, conform algoritmului intern al PSD.

Pe de alta parte, vicepresedintele PSD, Gheorghe Nichita, are ambitia sa ridice Antibiotice Iasi la rang de unitate strategica pentru Romania.

Pentru a da greutate tranzactiei, primarul Iasului a spus ca in cadrul coalitiei PSD-PDL s-a discutat despre trecerea a mai multor societati de la AVAS la ministerele de resort, urmand ca fiecare ministru să fundamenteze proiectele de hotarare pentru realizarea transferurilor de actiuni. Astfel, ne putem astepta si la alte manevre.

Niciunul dintre protagonistii disputei nu a scos o vorba despre viitorul celor doua societati, despre strategiile de dezvoltare sau eficientizare, de unde se poate trage concluzia privind existenta unui troc politic, prin care se inzestreaza unele ministere pentru obtinerea de venituri extrabugetare.

Istoria asa cum a fost

In 2006, guvernul PNL a scos la privatizare Antibiotice SA, dar metoda aleasa de AVAS, licitatie prin strigare, a fost contestata de sindicalisti.

Principala obiectie a acestora a fost ca se poate sista productia, iar locurile de munca ar putea fi pierdute. In 2008, sindicalistii au obtinut in instanta anularea hotararii de Guvern prin care unitatea era scoasa la privatizare.

Anul trecut, producatorul de medicamente Antibiotice Iasi a avut un profit net de 10,17 milioane lei (2,76 milioane euro), de 3,2 ori mai mic decat cel din 2007, pe fondul scaderii usoare a afacerilor, potrivit rezultatelor preliminate transmise in februarie 2009 Bursei. In 2007, Antibiotice afisase un profit net de 32,46 milioane lei.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, actionariatul Sanevit 2003 SA este impartit intre Ministerul Sanatatii, cu 84,7%, si AVAS, cu 15,2%.

Din datele Ministerului Finantelor, Sanevit a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 2.289.383 lei si o pierdere neta de 4.486.722 lei. Obiectul de activitate al companiei este productia de aparatura si instrumente medicale.

Renault a incheiat un parteneriat cu Allianz Tiriac

Renault a incheiat un parteneriat cu Allianz Tiriac

Grupul Renault a incheiat un parteneriat strategic cu Allianz Tiriac pentru marcile sale Dacia,  Renault si Nissan.

Finalizat in luna februarie, acordul dintre societatile Automobile Dacia, Renault-Nissan si Allianz va imbunatati comunicarea dintre reparatorii agreati ai celor trei marci si Asigurator, oferind servicii mai prompte pentru clienti.

Parteneriatul este valabil atat pentru asigurarile de raspundere civila auto obligatorii RCA, cat si pentru asigurarile facultative pentru avarii de tip CASCO.

Beneficiile directe pentru clienti sunt reducerea timpului de asteptare pentru tratarea dosarului de dauna si scurtarea perioadei de imobilizare a vehiculului pe durata reparatiei.

Acest tip de colaborare strategica se poate realiza la nivelul fiecarui reparator din reteaua agreata Dacia-Renault-Nissan care doreste incheierea unui acord in acest sens. Grupul Renault Romania detine la ora actuala cea mai extinsa retea de service-uri la nivel national  89 de unitati Dacia, 49 de unitati Renault si 24 de unitati Nissan.